duminică, 19 iunie 2011

Despre terminarea unei relatii


Se scrie peste tot despre cum sa faci o femeie fericita intr-o relatie si se cheltuie miliarde de dolari pe cercetari pentru a intelege cum functioneaza mintea feminina cand tipa se afla intr-o relatie cu cineva . Dar nimeni nu spune nimic despre ce crede o femeie dupa ce te desparti de ea.
Mi-am pus problema dupa doua beri si o discutie de o ora si ceva pe tema asta cu un bun prieten :)) . Concluziile le gasiti mai jos:


Cand te desparti de ea, orice femeie are convingerea( sau speranta, depinde cum ati terminat-o) ca n-o sa reusesti sa supravietuiesti fara ea. Este un lucru sigur ca, fara ea, nu esti in stare sa te descurci si o sa ajungi vai de capul tau. O sa arati groaznic ( se stie ca barbatii singuri nu se ingrijesc deloc spre deosebire de tipii care au prietene, care ar face orice ca sa arate bine pentru consoartele lor) si-o sa umbli toata ziua de nebun pe strazi ( unde de altfel, o sa si stai), cu privirea ratacita si parul valvoi. Se pare ca cele mai multe femei sunt convinse ca pana si vagabonzii care dorm in canale sau in gara erau inainte niste tipi prosperi, care au decazut in halul asta dupa ce s-au despartit de prietene.
In primul rand, orice femeie crede ca fara ea o sa mori de foame, pentru ca n-o sa mai aibe cine sa-ti faca de mancare. Si are perfecta dreptate, daca prin "mancare" intelegi si tu tot salate sau, cel mult, peste - se stie ca femeilor le repugna ideea de a manca animale moarte, asa ca meniul lor e compus in linii mari, din salate sanatoase ( maioneza de deasupra e medicament curat, motiv pentru care, de fapt, ar trebui sa se vanda in farmacii), carne de pui (se stie ca puiul nu e animal, ci pasare) si peste ( care e un fel de obiect).
De asemenea, daca ai ramas fara gagica, o sa fii vesnic lefter, pentru ca barbatii nu sunt in stare sa-si administreze singuri banii. Doar femeile pot face acest lucru in mod judicios, teoria conform careia femeile ar fi cheltuitoare fiind complet nefondata ( de pilda, este total neadevarat ca, daca-i dai unei femei un milion de dolari si-o lasi singura in desert, la celalalt capat al desertului n-o sa mai aiba nici un ban,dar, in schimb, o sa aiba o superba blana de leopard. Exsista chiar rauvoitori care sustin ca pana si maica Tereza ar fi fost in stare sa sparga lejer un milion de dolari pe ulei de candela si matanii de fita,dar, evident , e o prostie sa crezi asta). Doar ele, femeile, au, de pilda, abilitatea de a gasi marfuri de calitate la un pret mic- cum ar fi niste sandalute care inainte costau 7 milioane, dar pe care gagica-ta le-a luat de la reduceri cu doar 5 milioane ( aici, ca sa nu pari zgarciob, ar fi bine sa-i spui: "Vai draga ce ieftin! Trebuia sa iti iei doua perechi").
Pe langa faptul ca o sa umbli mort de foame si fara un ban in buzunar, nici haine curate n-o sa mai ai niciodata. Normal, pentru ca, desi stii cum se foloseste masina de spalat, n-o sa mai aiba cine sa-ti spuna: "Draga, opreste masina si intinde si tu rufele alea, ca nu mi s-a uscat oja". Un alt lucru sigur e ca n-o sa mai faci sex. Cel putin, nu atat de des ( adica o data pe spatamana si ala programat) si, oricum, nu de-ala bun ( femeile sunt convinse ca barbatii sunt topiti dupa sexul conjugal, cu toate ca experimentele stiintifice care au incercat sa demonstreze acest lucru au esuat din lipsa de voluntari). Iar daca, prin absurd, o sa reusesti sa faci sex mai des, n-o sa faci decat cu proaste - nu se prea stie din ce cauza, femeile cred ca sa faci sex cu proaste e un lucru rau.
Pe langa toate astea, o sa ramai si fara serviciu, pentru ca, daca nu te impinge nimeni de la sapte, nu esti in stare de nimic ( chiar si pe Einstein se pare ca-l pisa nevasta-sa toata ziua la cap, reprosandu-i pe buna dreptate: "Da' remarca-te si tu draga la servici, doar nu vrei sa ramai un parlit de savant toata viata"). Nici prieteni nu prea o sa mai ai - logic, nimeni nu vrea sa iasa la o bere cu un tip pe care nu-l suna prietena lui din cinci in cinci minute sa-l intrebe unde e si cand vine acasa- si, in general, lumea te va ocoli ca pe un ciumat. Probabil, o sa ajungi alcoolic si o sa faci pipi pe scara blocului.
In mod normal esti terminat. Esti sub orice critica si poate te gandesti ca , daca iti gasesti o noua prietena te-ai scos. Evident, gresesti - o sa te combini cu o tuta urata, o nasoala cu crengi, o proasta de moare( ca sa le citez pe majoritatea femeilor : "Fata nu-mi vine sa cred ca, dupa ce a fost cu mine, s-a putut combina cu naspeta aia! Speram ca a invatat ceva de la mine, da' vad ca tot taran a ramas. Lu' asta nu mai ai ce sa-i faci"; de altfel, dupa ce s-a combinat cu Angelina, si pe Brad Pitt l-a sunat Jennifer Aniston sa-i spuna ca l-a vazut prin oras cu o urata).
Acum o sa va intrebati ce e de facut atunci. Puteti oare evita aceasta apocalipsa? Puteti oare scapa de prorocirile fostei? O varianta ar fi ca, in loc sa te desparti de prietena ta, sa te insori cu ea,insa nici asta nu e o solutie ( amintiti-va ca saracul Hitler s-a sinucis a doua zi dupa ce s-a insurat). Nu va ramane decat sa va puneti imaginatia la lucru, pentru ca, totusi exsista oameni care au reusit sa supravietuiasca. Astept sa impartasiti idei si cu mine :))